Într-o lume a brandului personal
  • Marian Grosu

Într-o lume a brandului personal

Am mai zis-o și probabil că o să mai tot repet până când o să simt că toți știu asta. Rețelele de socializare scot din noi tot ego-ul și ne fac să ne simțim ca și cum am fi cineva, mici vedete. Ne pasă din ce în ce mai mult de propria persoană decât de cei din jurul nostru și mereu am dat vina pe efectul negativ al rețelelor.


Și am testat asta. Am auzit de foarte foarte foarte multe ori "De ce să lucrez eu pentru ăla, să îi cresc eu lui firma? Lucrez pentru mine și fac pentru mine."


Și nu zic că e un lucru rău, sau mai bine zis că nu e un lucru foarte rău. Toată lumea are acum o voce și consideră că are ceva de zis, dar de foarte puține ori respectivul chiar are ceva concret și plin de esență de zis. Doar pentru că putem comunica mai ușor nu înseamnă că trebuie să o și facem.


E o artă să știi când să vorbești și când să taci din gură.


Asta se întâmplă acum la nivel micro dar urmările sunt de nivel macro. Cred cu foarte mare tărie că cine își construiește acum un brand personal va reuși peste ceva timp să se definească ca expert într-o anumită zonă, iar firmele mici-medii vor avea ca și angajați acele persoane care au un trac când vine vorba de a ieși în față sau de a-și asuma riscuri.

Nu există un adevăr absolut, nu există e bine așa sau e bine altfel pentru că ceea ce contează e să găsească fiecare varianta care i se pare lui bună.


Eu am renunțat la o agenție de marketing tocmai pentru a construi un brand personal, dar asta pentru că am văzut că toată lumea vrea să își facă numele cunoscut și să îl ducă mai departe, și am zis că îmi e mult mai simplu să creez un context în care oamenii își pot construi un brand personal și să le pese de rezultate.


Și zic asta pentru că atunci când lucrezi pentru o agenție, de exemplu, numele agenției e în față, ea are de suferit dacă ceva nu e ok, ceea ce oferă o oarecare plasă de siguranță celor implicați în mod indirect în ea pentru că "Eh, oricum nu am eu de suferit." Și eu prefer să creez un context în care numele tău ca și brand personal, ca și expert este pus în joc, dar în același timp lucrezi cu și pentru mine. Cool, huh?


Mereu sunt alternative și mereu ai posibilitatea să alegi care este cea mai bună variantă pentru tine, iar cu toată comunicarea din jurul nostru, acest exces de gălăgie nu e greu să ieși în față, complicat este să te faci auzit.



0 afișare

©2020 by Marian Grosu.